PC-Config

Totul despre PC și mai mult de atât!

Page 26 of 106

Review Samsung Galaxy Note 10+ după 2 luni de utilizare

Am primit Telefonul mobil Samsung Galaxy Note 10 plus prin programul Stream Your dream organizat de Samsung și Youtube Premium.

Acum, după câteva luni de utilizare zilnică iată câteva din impresiile mele.

Nu îi voi mai face unboxing pentru că am făcut deja asta atunci când l-am primit. Puteți vedea aici clipul respectiv:

Dacă ar fi să rezum experiența de utilizare al lui Note 10+ aș putea spune că este un telefon care pur și simplu funcționează mereu. De când am pus mâna pe el am simțit că este un dispozitiv premium și timpul mi-a confirmat că mă pot baza pe el zi de zi.

Camera

Zilele trecute am fost în Basarabia la Chișinău împreună cu un prieten care este videograf. Știind că am acest telefon, prietenul nu a mai cărat cu el aparatură de foto/video așa încât toate pozele și filmulețele pe care le-am făcut au fost cu acest telefon. Au ieșit excelent. Portrete, peisaje, filmări în mișcare, toate se văd bine când sunt făcute cu acest telefon. La un moment dat o persoană din grupul nostru a zis: „mi-ar plăcea să pot scrie pe fiecare fotografie ce reprezintă ca să nu uit”. Și atunci am exclamat: poți! Am scos stylus-ul și am rezolvat nevoia. Camerele sunt la superlativ și asta îmi ușurează mult munca. Când vrei să faci un selfie încape sigur toată lumea. Când ai nevoie să declanșezi camera de la distanță stylus-ul funcționează ca telecomandă. Dacă vrei să filmezi ceva sub apă, Note 10+ face și asta fără probleme. Am testat la piscină lucrul acesta și m-am bucurat de rezultat. În plus acest telefon are capacități de editare pentru clipuri 4k. Am încercat acum o lună să editez pe laptop un clip filmat cu Note 10+ și nu am reușit. Se mișca totul în reluare. Am editat apoi același clip pe telefon și a funcționat. Neașteptat de repede și bine.

Fluiditatea sistemului

De când folosesc acest telefon am scăpat de stresul aplicațiilor multe care îngreunează sistemul. Telefonul funcționează impecabil indiferent câte aplicații instalezi pe el. A fost o mare ușurare pentru mine să pot face asta, având experiența telefoanelor anterioare care încetineau semnificativ după o anumită perioadă de folosire. Pe Note 10+ totul se întâmplă instant. De la plăți cu telefonul până la vizionarea de conținut HDR.

Încărcarea rapidă

Un alt mare avantaj al lui Note 10+ este faptul că se încarcă extrem de repede. Eu sunt o persoană care adesea uit să pun telefonul la încărcat și mă trezesc văzând că telefonul nu mai are baterie. La Note 10+ reușesc în câteva minute să îl încarc cel puțin pentru jumătate de zi. E o mare ușurare să știi că ai o soluție la îndemână chiar dacă îți dai seama că trebuie să încarci telefonul exact când vrei să ieși pe ușă.

Adaug la funcționalități și Youtube Premium. Chiar dacă l-am primit gratuit doar pentru 3 luni este un serviciu care îmi dă multă libertate. Am putut asculta muzică sau interviuri cu ecranul stins sau în timp ce făceam altceva. Asta m-a ajutat să câștig timp și informație..

În final aș puncta și câteva aspecte care cred eu că pot fi îmbunătățite.

Formatul ecranului

M-ar ajuta mai mult dacă ar fi în format 16:9. Poate este o chestiune de gust, dar se văd mai bine clipurile pe un telefon 16:9 pentru că majoritatea conținutului de pe youtube este filmat în formatul acesta.

Senzorul de amprentă

Mi-a dat multe bătăi de cap și în final am renunțat complet să-l mai folosesc. Funcționează cam o dată la 5 încercări. Poate se întâmplă doar la mine, dar nu am reușit să-l fac să funcționeze. Poate ar fi fost o idee mai bună să fie integrat în butonul de Bixby decât în ecran.

Lipsa mufei pentru căști sau microfon

Telefonul acesta este gândit pentru productivitate și mai ales pentru creatorii de conținut. În condițiile acestea cred că ar fi fost firesc să aibă jackul prin care să poți conecta un microfon lavalieră de exemplu. M-am lovit de acest neajuns și a fost greu să găsesc un adaptor de la usb-c la jack care să funcționeze fără să adauge zgomot înregistrărilor.

Cam acestea sunt impresiile mele după câteva luni de utilizare. Cred că Note 10+ este un telefon excelent care poate satisface cu brio nevoile unui utilizator care are așteptări mari de la telefonul său.

Tu ce părere ai despre acest telefon?

4 servicii gratuite de e-mail. Pe care să-l aleg?

Sunt multe soluții gratuite prin care poți obține o căsuță poștală electronică. De la soluții mai puțin cunoscute ca GMX sau ProtonMail până la binecunoscutele Yahoo Mail și Gmail. Și în mod firesc apare întrebarea: pe care să îl aleg? Care e mai bun? Iată o listă cu patru variante din care poți alege pe cea care ți se potrivește mai bine.

1. Outlook Mail

Soluția oferită de Microsoft este ce pe care eu o folosesc cel mai des. De ce? Pentru că mi se pare mai limpede structurată, mai arătoasă și mai elegantă. Cel puțin asta este percepția mea. Orice cont gratuit pe outlook.com îți aduce o adresă de e-mail, 5 GB spațiu de stocare în cloud, serviciu pentru calendar, agendă și acces gratuit la serviciul Microsoft Office Online. De asemenea la pachet poți obține și o aplicație pentru telefon prin care să sincronizezi e-mailurile, calendarul și agenda și ai acces la un serviciu prin care poți face liste (de cumpărături, activități, idei, etc.) într-un mod foarte plăcut.

Toate acestea plus faptul că am găsit disponibilă adresa de e-mail care mă interesa, m-au determinat să aleg Outlook Mail ca principala mea soluție pentru poșta electronică.

2. Gmail

Când vorbești despre e-mail nu poți face abstracție de Gmail, propunerea celor de la Google. Principalele avantaje ale Gmail sunt legate de spațiul de stocare de 15 GB, integrarea nativă cu telefoanele care rulează Android și mulțimea de servicii conexe la care poți avea acces doar dacă ai o adresă de Gmail. Bineînțeles că am și eu o adresă de Gmail, dar nu o folosesc atât de mult ca cea de Outlook. Poate și pentru că interfața nu este chiar pe gustul meu.

3. Yahoo Mail

În ordine cronologică, Yahoo Mail este prima soluție pentru poștă electronică de care am auzit și prima pe care am folosit-o. Se întâmpla în vremea în care în România toată lumea folosea Yahoo Messenger. Între timp Yahoo Mail a ajuns pentru mine doar căsuța în care vărs mesajele spam și adresa pe care o folosesc atunci când vreau să creez un cont pe un site care știu sigur că va începe să-mi trimită tot felul de e-mailuri promoționale. Chiar dacă se laudă cu 1 TB spațiu de stocare pentru e-mailuri, totuși soluția de la Yahoo am observat că este cea mai lentă când vine vorba de a trimite sau de a primi un e-mail. Cel puțin așa am constatat eu pe pielea mea.

4. ProtonMail

O soluție pe care o explorez de puțin timp este cea de la ProtonMail. Această opțiune a fost creată în special pentru cei care țin mult la securitate datelor. ProtonMail oferă gratuit o soluție de poștă electronică criptată. Asta ar trebui să îți asigure liniștea față de o posibilă scurgere de informații. Totuși varianta gratuită este limitată la 500 MB spațiu de stocare și 150 de mesaje primite sau trimise într-o zi.

Bonus: E-mail propriu

În final vă semnalez și faptul că există posibilitatea de a vă crea o adresă de e-mail proprie, independentă de vreunul dintre serviciile menționate mai sus. Tot ce aveți nevoie este un nume de domeniu și un plan de hosting. De exemplu, noi la PC-Config putem crea oricât de multe adrese de e-mail dorim folosind extensia @pc-config.info. Asta îți poate oferi mai mult control pentru mesajele tale care vor fi stocate în spațiul tău de găzduire.

În final te întreb pe tine: Care variantă crezi că ți se potrivește cel mai bine? Lasă-mi un comentariu mai jos ca să vedem care este opinia ta.

Ce vrei să te faci când vei fi mare? Smartphone!

Sunt tată și mă preocupă modul în care crește copilul meu. Eu sunt pasionat de tehnologie încă din școala generală. Țin minte că am primit primul calculator în clasa a VII-a și am fost fascinat să-i descopăr toate funcțiile. Dar țin minte de asemenea și faptul că în liceu am fost dependent de micul ecran și de jocul numit FIFA. Petreceam nopți întregi jucându-mă fotbal virtual.

Primul telefon l-am avut tot în clasa a VII-a. Era un Simens MC60 care se strica foarte des. Acum telefoanele sunt mai avansate și mai accesibile decât oricând. Și încep să-mi pun tot mai mult problema limitării timpului pe care îl petrec în fața ecranelor mai mici sau mai mari din viața mea. Petru că văd deja în mine semne cum ar fi capacitate tot mai mică de concentrare, lipsă de atenție și împrăștiere.

Lucrurile sunt și mai sensibile când vine vorba de copii. Ei sunt ca niște bureți uscați, gata să absoarbă și să se umple cu ceea ce primesc, indiferent că este apă curată de izvor sau apă de canal. Dacă le dăm experiențe de calitate ei le vor primi și vor crește armonios. Dacă le dăm divertisment, le vom prăji creierul, iar buretele lor se va înnegri din cauza mizeriei pe care o adună în mintea și sufletul lor.

În 2010 după lansarea primei generații de tablete iPad, Nick Bilton, jurnalist la New York Times i s-a adresat lui Steve Jobs: „copiii dumneavoastră probabil că iubesc iPad-ul”. Iar răspunsul a fost pe cât de surprinzător, pe atât de relevant pentru articolul de față: „Nu l-au folosit. Limităm cât mai mult folosirea tehnologiei de către copiii noștri acasă”, i-a replicat Jobs.

Mai târziu, biograful lui Steve Jobs cosemna despre atmosfera din familia șefului de la Apple: „Steve insista ca în fiecare seară (copiii) să ia cina la masa mare și lungă din bucătărie, discutând despre cărți, istorie și o mulțime de lucruri […] nimeni nu scotea vreun iPad sau computer”.

Aceeași atitudine în ceea ce privește creșterea copiilor o are și Bill Gates, fondatorul Microsoft. Acesta nu le-a dat copiilor săi telefoane mobile până la 14 ani, cu toate că ceilalți copii de la școală aveau deja de multă vreme un telefon personal.

Cred cu tărie că telefonul mobil, tableta, laptopul și televizorul nu ar trebui să facă parte din creșterea unui copil în primii săi ani de viață. Am văzut de multe ori în restaurant, mașină, tren, parc sau la întâlniri de familie, copii abandonați de părinți în fața unui telefon mobil, a unei tablete sau la desene animate în fața televizorului. Părinții respectivi erau chiar bucuroși de faptul că în sfârșit copiii lor stau liniștiți și ei pot mâna sau discuta în liniște. Consider că este o atitudine care pe termen lung îi va face pe copiii dependenți de divertisment, incapabili să asimileze lucruri prin lectură, lipsiți de imaginație și incapabili să relaționeze corect cu alte persoane și dominați de singurătate.

În copilărie cei mici au nevoie cel mai mult de părinți care să petreacă timp de calitate cu ei. Băiatul este foarte fericit când tatăl său îl ia ca partener în lucrurile curente pe care le face, când îi citește povești sau când îi istorisește amintiri din tinerețea lui. Asta întărește legătura tată-fiu și îl ajută pe copil să-și descopere și să-și dezvolte propria lui bărbăție.

Copiii au de asemenea nevoie de timp petrecut în natură, făcând efort și depășindu-și propriile limite. Asta nu poate fi trăit cu telefonul în mână chiar dacă îți depășești recordul de goluri înscrise în poarta adversarului virtual.

Adaug în final dialogul unui copil cu educatoarea lui:

– Ce îți dorești să devii când vei fi mare?

– Smartphone.

– De ce?

– Pentru că așa aș putea petrece mai mult timp cu tata. El stă toată ziua cu telefonul în mână.

Unboxing Samsung Galaxy Note 10 plus

Vă propun în cele ce urmează un unboxing pentru telefonul Samsung Galaxy Note 10 plus. Este un telefon creat în special pentru creatorii de conținut video datorită camerelor excelente care beneficiază de stabilizare optică și funcțiilor de editare video. Unboxing-ul pe care urmează să-l vizionați a fost montat chiar pe telefonul acesta Samsung Galaxy Note 10 plus.

Specificațiile tehnice nu cred că sunt prea relevante. Totul este de top. Cel mai nou procesor Exinos, 12 Gb de memorie RAM, 256 Gb de stocare pe care o poți extinde printr-un card microSD, 4 camere pe spate și una pe față care fac acest telefon capabil să filmeze 4k atât pe față cât și pe spate.

Să nu uităm nici se S Pen, acel creion inteligent care adaugă un plus de funcționalitate telefonului. E foarte ușor să iei notițe sau să desenezi direct pe telefon și de asemenea este foarte util când vrei să decupezi cu acuratețe o filmare.

Vă invit să vedem împreună conținutul complet al cutiei.

P.S. după o perioadă suficientă de utilizare vom face și un review detaliat.

Unboxing LG Q60

În acest video vă propun să vedem ce se găsește în cutia telefonului LG Q60. Este vorba de un telefon lansat la începutul anului 2019. El se adresează utilizatorilor care nu doresc să cheltuie mai mult de 1000 de lei pentru un telefon mobil.

Iată câteva specificații tehnice:

Procesor Octa-core 2.0 GHz Cortex-A53

Memorie RAM 3GB

Stocare 64 GB cu posibilitatea de a adăuga un card microSD de maxim 1TB

Camere foto/video: 3 camere pe spate ( 16 MP, f/2.0, 26mm (wide), 5 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 2 MP, f/2.4, senzor de adâncime) și o cameră frontală de 13 MP. Telefonul filmează Full HD atât e față cât și pe spate.

Bateria de 3500 mAh (se încarcă în trei ore cu încărcătorul din cutie)

Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, GPS, NFC, senzor de amprentă, jack pentru căști)

Versiune Android 9.0 (Pie) cu interfață LG UX 7

Vom reveni peste câtva timp cu un clip despre experiența de utilizare și tot atunci vom face un review detaliat pentru LG Q60.

Dacă doriți să vedeți un preț actualizat îl găsiți aici: https://l.profitshare.ro/l/7156999

Cum convertești ușor fișiere audio?

S-a întâmplat de multe ori să am nevoie de un anumit format pentru un fișier audio. De cele ma multe ori vreau să am fișierele audio în format mp3, dar mai sunt și excepții.

De exemplu, mă lovesc de multe ori de situația următoare: înregistrez ceva cu aplicația de reportofon de pe telefon care salvează fișierul în format m4a și vreau să transform acest fișier într-un mp3 pe care să îl pot folosi cu ușurință în programul de editare video. Ca să nu instalez tot felul de programe pe laptop, am descoperit că există un site unde încarc fișierul și în câteva secunde îl descarc în format mp3. Siteul se găsește aici: https://online-audio-converter.com

Nu știu cum stau lucrurile la capitolul confidențialitate, adică ce se întâmplă cu fișierele pe care le încarci, dar având în vedere că majoritatea înregistrărilor eu ajung să le public, nu m-a preocupat prea mult această întrebare.

Download gratuit Windows 10

Windows 10 este ultimul sistem de operare lansat de Microsoft. Una dintre noutățile pe care le-a adus Windows 10 este faptul că poate fi folosit gratuit pentru o perioadă nelimitată de timp.

Tot ceea ce trebuie să faci este să accesezi acest link: https://www.microsoft.com/ro-ro/software-download/windows10, să descarci utilitarul de acolo și cu ajutorul lui să pui Windows 10 pe un stick usb sau pe un DVD. După ce finalizezi procesul poți instala gratuit acest sistem de operare e orice PC sau laptop.

Singura diferență între Windows 10 gratuit și Windows 10 cu plată este faptul că ecranul laptoului sau al calculatorului va apărea în dreapta jos din când în când un mesaj care te încurajează să activezi Windows 10. Însă acest lucru nu va limita în vreun fel funcționalitatea sistemului de operare.

« Older posts Newer posts »

© 2026 PC-Config

Theme by Anders NorenUp ↑