Totul despre PC și mai mult de atât!

Etichetă: windows 10 (Page 1 of 2)

Instalare Windows 10

De curând lansat, Windows 10 a primit multe aprecieri din partea presei și a utilizatorilor care l-au încercat. Faptul că Microsoft a decis să acorde upgrade gratuit celor care au Windows 7 sau 8 este un mare plus, iar programul insider mi se pare iarăși o mare reușită. Totuși pentru cei care nu au o licență și nici nu s-au înscris în programul de testare, mai există varianta Windows 10 Enterprise care poate fi testat gratuit timp de 90 de zile. Pe acesta îl puteți descărca de aici: https://www.microsoft.com/en-us/evalcenter/evaluate-windows-10-enterprise.

Microsoft se laudă că acest nou Windows poate rula pe orice calculator fabricat în acest secol. Nu știu dacă este adevărat, totuși cerințele de sistem sunt următoarele:

  • Procesor: SoC sau procesor de 1 gigaherți (GHz) sau mai rapid
  • RAM: 1 gigabit (GB) pentru 32 de biți sau 2 GB pentru 64 de biți
  • Spațiu pe hard disk: SO de 16 GB pentru 32 de biți SO de 20 GB pentru 64 de biți
  • Placă video: DirectX 9 sau o versiune ulterioară cu driverul WDDM 1.0
  • Afișaj: 800×600

Se pare că Microsoft e pe cale să dea lovitura cu acest ecosistem. Rămâne de văzut cum va fi Windows 10 pentru telefoane mobile. Până atunci, haideți să vedem rapid cum se instalează versiunea de Windows 10 pentru laptopuri sau desktopuri. Vizionare plăcută!

Cum poți rula Windows 10 pe un telefon sau tabletă cu Android? (VIDEO)

Și tu ai un telefon cu Android. De ce să nu profiți mai mult de el? Astăzi îți propun să rulezi Windows 10 pe telefonul sau tableta ta cu Android.

Pentru asta ai nevoie de telefon conectat la internet și de un laptop sau calculator, de asemenea conectat la rețeaua de internet. Iată care sunt pașii de urmat:

Instalează pe telefon sau tabletă aplicația Spleshtop 2 Remote Desktop. Este disponibilă în mod gratuit în magazinul Google Play. Apoi deschide aplicația și crează-ți un cont folosind o adresă de e-mail validă. După ce ai creat contul loghează-te folosind telefonul. Mergi apoi în căsuța de mail și dă click pe linkul prin care confirmi faptul că tu ești cel care vrei să te loghezi de pe un dispozitiv nou.

Acum treci la calculator și instalează streamerul pe care îl poți descărca gratuit de pe siteul splashtop.com (în dreapta sus). După instalare loghează-te folosind același cont creat pe telefon.

Acum ești pregătit să rulezi Windows 10. Mergi pe telefon și când deschizi aplicația Spleshtop îți va apărea în listă calculatorul pe care te-ai logat. Dai tap pe el și apeși pe Remote Desktop. Gata! Acum pe ecranul telefonului vei vedea ecranul de Windows 10 de pe calculator.

Te poți conecta la calculatorul cu Windows 10 de oriunde din lume. Este nevoie doar ca acesta să fie deschis, conectat la internet și logat în contul tău de Spalshtop.

Iată și un totorial video cu pașii care trebuie urmați. Vizionare plăcută!

Cum transformi Windows 10 în Mac OS X?

Am vorbit acum câteva zile despre 9 motive pentru care să-ți cumperi un MacBook. Într-adevăr sunt multe motive pentru care să vrei un MacBook, însă prețul îi oprește pe foarte mulți să-și cumpere un asemenea laptop.

Cei care nu își pot permite un MacBook pot însă să-și facă Windows-ul să arate ca un MAC OS X gratuit în doar câteva minute. Pentru asta avem nevoie de un transformation pack pe care îl putem descărca de la această adresă: thememypc.net/macos-transformation-pack/.

După descărcare vom folosi parola thememypc.net pentru a dezarhiva kitul de instalare. Apoi urmează să-l instalăm și să restartăm calculatorul.

Cum dezactivăm Windows Update în Windows 10?

După cum spuneam și în articolul precedent, una dintre cele mai deranjante aspecte ale Windows 10 este faptul că serviciul Windows Update vine fără posibilitatea de a-l opri.

Chiar dacă în interfața Windows Update nu există un buton pentru dezactivare, totuși ca orice serviciu Windows el poate fi dezactivat printr-o metodă „neoficială”. Tot ce trebuie să facem este este să mergem în interfața cu serviciile Windows și să-l dezactivăm manual de acolo. Astfel vom scăpa de update-urile forțate care ne fac inactiv calculatorul sau care ne restartează laptop-ul fără să ne avertizeze.

Iată pașii care trebuiesc urmați: click dreapta pe My computer > Manage > Services and Applications > Services > Windows Update > click dreapta > Properties > Stop > și selectăm din lista Startup type: Disabled > OK. Asta este tot. La următorul restart calculatorul va porni fără Windows Update.

Optimizare Windows 10

Windows 10 este o versiune îndelung discutată. Unii zic că e mai bun decât Windows 8, alții spun că nici nu se compară cu Windows 7. Până la urmă poate fi și o chestiune de gust. Eu m-am obișnuit cu el. Mă deranjează doar că au făcut update-urile aproape obligatorii, în rest sunt mulțumit de el.

Indiferent de versiunea pe care o rulăm, sistemul de operare Windows necesită optimizare pentru a funcționa mai fluent. Despre asta vreau să vorbim astăzi.

În cele ce urmează vă prezint câteva dintre optimizările pe care le fac eu de fiecare dată când instalez Windows 10. Ele nu diferă foarte mult de ceea ce făceam și pe alte versiuni de Windows, așa că pot fi valabile și pentru cei care folosesc altceva decât Windows 10. Vizionare plăcută!

Cum resetăm sistemul de operare Windows 10

Vorbeam acum câteva zile despre cum resetăm sistemul de operare OS X. Odată cu apariția Windows 10, acest lucru se poate și în Windows. Dacă simțim că ceva nu merge bine cu Windows-ul nostru sau dacă ne-am virusat calculatorul putem da un reset și sistemul de operare va fi ca la prima pornire. Astfel scăpăm de procesul mai complicat de a reinstala Windows-ul.

Capture1

Așadar, pentru a reseta sistemul de operare Windows 10 mergem în meniul de start, dăm click pe settings apoi alegem Update & security, mergem pe Recovery și prima opțiune este cea de reset.

Capture2

Resetarea Windows-ului se poate face în două moduri. Fie resetăm sistemul de operare, dar păstrăm fișierele salvate (pe desktop, în documents etc.) fie ștergem tot și o luăm de la zero ca și cum am fi scos acum laptopul sau calculatorul din cutie. Voi alegeți care vă avantajează mai mult. După ce alegem varianta dorită trebuie să așteptăm câteva zeci de minute, iar apoi vom parcurge set-up-ul de configurare al Windows-ului (cel în care alegem numele de utilizator, parola de acces, etc.)

Mult succes!

Cum scoatem la iveală fișierele și folderele ascunse în Windows

Pentru această operațiune nu avem nevoie de vreun program. Trebuie doar să bifăm o opțiune din Windows. Iată pașii care necesită a fi urmați:

Intrăm în My Computer, apoi intrăm la File apăsăm pe opțiunea Change folder and search options, intrăm în tabul View și bifăm Show hidden files, folders and drivers.

Operațiunea este foarte asemănătoare și pe celelalte variante de Windows (XP, Vista, 7 sau 8). Totuși, dacă întâmpinați probleme vă rog să ne scrieți pe rubrica de comentarii.

« Older posts

© 2024 PC-Config

Theme by Anders NorenUp ↑