Totul despre PC și mai mult de atât!

Bitdefender câștigă AV-Test Best Protection 2011

Unul dintre cele mai prestigioase trofee ale industriei consolidează reputația producătorului român în domeniul soluțiilor de securitate a datelor.

BITDEFENDER HQ, Februarie 02, 2011 – Bitdefender®, unul dintre cei mai importanți producători de soluții antivirus din lume, a fost distins astăzi cu premiul AV-Test Best Protection 2011, confirmând performanțele deosebite ale tehnologiilor mărcii și garantând totodată nivelul foarte ridicat al protecției oferite utilizatorilor. Distincția încununează astfel eforturile depuse de Bitdefender în 2011, când a dominat categoric clasamentele celor mai importante instituții independente de evaluare.

Bitdefender a obţinut un punctaj total de 80,5 la trei dintre categoriile testului, devansându-şi competitorii cu un ecart semnificativ. Kaspersky, ocupantul locului al doilea, a obținut în aceleași condiții 78 de puncte, iar F-Secure, pe locul al treilea, 77,5 puncte. Topul continuă cu Panda, care a obţinut 71.5 puncte şi Symantec, cotat cu 71 de puncte. Procesul de testare s-a desfăşurat pe trei categorii: protecţie, capacitate de eliminare a programelor periculoase şi uşurinţă în utilizare. Analizând rezultatele pe fiecare categorie în parte, Bitdefender a luat locul întâi la primul tip de teste, obținând 29.5 puncte şi s-a plasat pe poziţia secundă la celelalte două categorii.

“Acest premiu, coroborat cu toate celelalte performanţe înregistrate anul trecut, au ridicat foarte sus ştacheta pentru anul 2012,” a declarat Viorel Canja, șeful laboratoarelor antimalware și antispam Bitdefender. “Noi considerăm acest trofeu drept o provocare pentru a redefini standardul de performanță pentru viitoarele produse Bitdefender” a mai adăugat acesta.

Premiile anuale AV-TEST se acordă ca urmare a procesului de testare şi evaluare a “soluţiilor candidate din punctul de vedere al capacităţii acestora de a oferi protecţie împotriva pericolelor existente,” după cum se precizează în anunţul prin care organizaţia a făcut cunoscute rezultatele pentru anul 2011. “Toate analizele se desfăşoară simultan, în condiţii de test, cât mai aproape de cele ale utilizării reale.”

“Bitdefender ne-a impresionat prin rezultatele sale pe tot parcursul anului 2011,” a declarat Andreas Marx, CEO AV-TEST. “A existat o competiţie serioasă de-a lungul anului, însă câştigătorul s-a detaşat în mod clar. De aceea, avem plăcerea de a oferi companiei Bitdefender premiul nostru anual AV-Test Best Protection 2011.”

Pentru o prezentare detaliată a rezultatelor curente AV-TEST şi un istoric al testelor, accesaţi http://www.av-test.org/en/tests/.

2 Comments

  1. axelluny

    Andrei,să înțeleg că premiul asta de …antivirus bun i la dat Antivirus Test.Zău că nu am auzit de această firmă de când hălăduiesc eu pe internet.Zi-mi și mie te rog unde sunt laboratoarele ălea ale lui BitDefender în România că zău că nici de acestea nu am auzit.Am văzut firma Nokia,Dacia etc dar aceste laboratoare zău că nici nu cred că există prin România.
    Nu mi-o lua în nume de rău dar eu știu că bitul asta nu mai este românesc. BitDefender este o companie de software de antivirus,înființată în Noiembrie 2001 de Florin Talpeș,cu sediul central în Silicon Valley,SUA și are reprezentanțe în SUA,România,Germania,Spania.

  2. Alexandru Constantinescu

    @axelluny, Bitdefender este o companie românească, ce are mai multe sedii în țară (București, Iași, Cluj, Timișoara), dar și în străinătate. Dacă mai ai și alte întrebări îți voi răspunde cu plăcere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2024 PC-Config

Theme by Anders NorenUp ↑