Vă salut! Eu sunt Florin (alias FaraVirusi pe rubrica de comentarii) şi în acest Guest Tutorial am să vă prezint o minunată aplicaţie pentru telefoanele sau tabletele Android. Sunt comvins că mulţi dintre noi au un smartphone sau o tabletă Android pe care ar dori să facă chestionare auto. Acest lucru este posibil datorită unei aplicaţii care se numeşte Chestionare Auto şi care este creată de skylight.
Ca să rulăm aplicaţia avem nevoie de o conexiune de date fie ea wireless sau 3G. După cum am precizat şi în tutorial aplicaţia este foarte intelegenta deoarece stochează chestionarele în cloud. Eu zic că este un lucru foarte bun deoarece pe smartphone sau pe tableta avem puţin spaţiu de stocre. Aplicaţia este una foarte micuţa are numai 254k.
„Tonerul este o cerneală uscată sub formă de praf care este utilizată în procesul de printare cu o imprimantă laser. Conține material plastic, carbon și oxid de fier pentru culoare. Aceste substanțe sunt amestecate, apoi solidificate și transformate într-o pudră fină.”
Mulţi dintre noi avem imprimante cu laser care sunt foarte eficiente însă care au şi ele nevoie de consumabile. Aici fiecare vrea să aibă calitate cât mai bună la un preţ cât mai mic.
Recent s-a lansat site-ul TonerEurope.ro, site ce oferă consumatorilor soluţii în ceea ce priveşte consumabilele imprimantelor cu laser (Toner) de calitate foarte bună la preţuri foarte competitive.
Gama de produse este foarte largă şi cuprinde toner pentru cele mai celebre branduri de imprimante: Canon, HP, Brother, Lexmark, Samsung, Xerox, Kyocera, Minolta, Epson, Panasonic, Gestetner.
De exemplu un Toner Canon începe de la preţul de 59 de lei iar un Toner Samsung are un preţ minim de 109 lei.
De ce merită să cumperi un nou toner în loc să-l încarci pe cel vechi?
Deoarece cartuşele comercializate de TonerEurope sunt fabricate într-o unitate de producţie specializată, prin procese care nu lăsa loc de erori. Mai mult decât atât; fiecare cartuş este testat individual înainte de a fi comercializat. Astfel este aproape imposibil să primiţi un cartuş care să nu funcţioneze. De asemenea diferenţa de preţ dintre o reîncărcare şi un toner nou este foarte mică aproape insesizabilă.
Un alt aspect important este că puteţi comanda produsele TonerEuprope în toată ţara. Ele pot fi ridicate personal de la showroom-ul firmei sau pot fi livrate acasă prin curier rapid (transportul durează maxim două zile lucrătoare). Şi modalităţile de plată sunt multiple. Puteţi opta pentru plată cu cardul direct pe site, prin ordin de plată sau ramburs.
În cocnluzie, dacă doriţi o ofertă variată de consumabile pentru imprimantele cu laser vă invit pe site-ul TonerEurope unde aveţi şanse foarte mari să găsiţi ceea ce căutaţi.
Bitdefender invită utilizatorii să testeze varianta BETA a generaţiei 2013 şi să contribuie, prin sugestiile lor, la creşterea performanţelor acesteia, şi, implicit, la ridicarea ştachetei calităţii în industria de securitate informatică. Cei mai activi testeri pot câştiga dispozitive de ultimă generație (o tabletă, un laptop, un telefon cu Windows) – și 100 de licenţe Bitdefender 2013.
Principalul diferenţiator al suitei 2013 este browserul integrat Safepay, complet securizat, special conceput pentru tranzacţii bancare online şi cumpărături pe internet. Pentru un maxim de securitate a operaţiunilor, Safepay recunoaşte şi deschide automat paginile pe care se derulează tranzacţii bancare, substituind, practic, browserul folosit în mod obişnuit de utilizator. În același timp, produsul își menține funcționarea silențioasă prin funcția de Autopilot. Aceasta va lua în continuare decizii optime legate de securitate fără a întrerupe munca.
Suita Bitdefender 2013 include, de asemenea, un modul Anti-Theft, prin care utilizatorul deţine controlul asupra terminalului în cazul furtului sau pierderii acestuia, dar și o unealtă extrem de utilă, USB Immunizer, care elimină riscul virusării prin folosirea stickurilor USB infectate.
Mai multe despre Bitdefender 2013 se găsesc la http://beta2013.bitdefender.com/ și în comunicatul atașat.
Salut, în tutorialul video de astăzi o să învățăm cum să pornim mai multe programe simultan. Acest lucru este util celor care lucrează zilnic cu aceleași programe sau aplicații și astfel acestea pot fi pornite simultan. Nu vom instala nici un soft pentru acest lucru ci ne vom folosi doar de Notepad, vom tasta câteva comenzi dacă pot să le spun așa, după care vom salva conținutul acelui fișier text cu extensia .bat, rezultând un fișier pe care dacă vom da click, se vor deschide toate aplicațiile care au fost adăugate în listă.
Sfatul meu este să nu abuzați totuși de acest mic truc, mai ales cei care aveți sisteme mai slăbuțe. Mă refer mai exact la pornirea unor softuri mari, cum ar fi Photoshop, Sony Vegas, Camtasia Studio, Google Earth, Adobe Audition, și alte programe care sunt mari consumatoare de resurse. Nu este bine să porniți astfel de softuri simultan dacă aveți o configurație slăbuță, pentru că în momentul în care calculatorul a primit comanda să execute acele programe, consumul de resurse crește enorm și este posibil ca sistemul să nu facă față, pot apărea anumite erori sau acesta se poate bloca. Dacă tot veni vorba de blocarea sistemului de operare, o să îmi permit să vă spun ce se întâmplă mai exact atunci când acesta se blochează. Dacă sistemul de operare primește anumite sarcini, cum ar fi executarea unor programe într-un mod foarte rapid, sau executarea repetată a aceluiași program (am întâlnit și persoane care făceau acest lucru, și se trezeau că sistemul e blocat iar ei nu mai aveau altceva de făcut decât să aștepte, sau să apese butonul Reset), iar calculatorul are o configurație slabă sau care nu corespunde cerințelor anumitor programe, în acel moment se generează ceea ce în algoritmică numim ciclu. În momentul în care userul a dat comanda de executare repetată a programului (din cauză că nu avea răbdare ca acesta să pornească), sistemul suferă un ciclu repetat de acțiuni, el încercând să deschidă acel program de mai multe ori, iar atunci apar unele erori, și sistemul se blochează. Cam asta se întâmplă la modul general, bineînțeles că pot apărea și alte probleme. Acestea fiind spuse, vă invit să urmăriți tutorialul video de mai jos.
Vizionare plăcută!
Virusul informatic este în general un program care se instalează fără voia utilizatorului și provoacă pagube atât în sistemul de operare cât și în elementele hardware (fizice) ale computerului.
Iată cum arată un raport asupra activității virușilor în primul trimestru al acestui an:
Virusul Flashback, ce are drept țintă sistemul de operare Mac OS X, a cauzat unul dintre cele mai periculoase incidente de securitate în primul trimestru al acestui an, relevă raportul asupra amenițărilor informatice realizat de Bitdefender.
..
În ceea ce privește rata de răspândire, virusul Win32.Worm.Downadup este încă în topul amenințărilor informatice, la patru ani de la descoperirea sa, fiind responsabil de mai mult de 10% din infecțiile determinate în România.
..
Phishing-ul și mesajele înșelătoare reprezintă aproximativ 2,5% din volumul de spam, iar instituțiile financiare sunt cele mai vizate. Majoritatea site-urilor de phishing sunt găzduite în Statele Unite ale Americii (circa 40%), Germania (6%), Brazilia (5%) și Spania (5%).
..
Aplicațiile pentru Android au înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă a ratei de infectare cu malware în primul trimestru al acestui an, în mod special cu ameninţări ce vizează furtul de date personale, potrivit statisticilor furnizate de Bitdefender Mobile Security.
Salut, în tutorialul video de astăzi o să învățăm cum să creăm scurtături sau shortcut-uri pentru anumite funcții din Windows 7, după care o să vorbim puțin și despre Quick Launch, care dacă nu știați by default pe Win 7 vine dezactivat. O să vedem cum se activează Quick Launch-ul pe Windows 7, după care o să încercăm să organizăm folderele, fișierele și iconițele programelor astfel încât să avem totul la îndemână, iar spațiul de pe Desktop să fie cât mai liber. În tutorialul de mai jos am arătat cum se creează scurtături pentru câteva aplicații sau funcții care vin de bază în Windows 7, cum ar fi Safely Remove Hardware, care ne permite să scoatem în siguranță anumite dispozitive cum ar fi stick-urile USB din calculator, o altă scurtătură care ne ajută să scoatem CD-ul sau DVD-ul din unitatea optică, un shortcut care ne permite să oprim monitorul (unitatea centrală nu va mai emite semnal atunci când vom da dublu click pe shortcut-ul creat, iar după câteva secunde monitorul se va opri), etc.
Mai jos aveți comenzile utilizate în tutorial
RunDll32.exe shell32.dll,Control_RunDLL hotplug.dll = scurtătură pentru Safely Remove Hardware
cdrom open D: = pentru Eject CD/DVD, unde D este litera alocată unității optice, în cazul meu a fost alocată litera D, voi o să scrieți în comandă litera alocată unității voastre optice
%SystemRoot%\system32\shell32.dll = comanda pentru afișarea iconițelor care pot fi aplicate shortcut-urilor
powercfg -setactive = pentru schimbare Power Plans
powercfg -list = afișează codurile pentru fiecare Power Plan (Balanced, Power Saver si High Performance)
C:\Windows\System32\powercpl.dll = comanda care afișează iconițe pentru scurtăturile Power Plans
cmdwait 1000 monitor off = comanda pentru scurtătura care oprește monitorul
c:\windows\system32\gpedit.msc = shortcut group policy editor
%appdata%\Microsoft\Internet Explorer\Quick Launch = comanda pentru activarea Quick Launch-ului pe Windows 7
Dacă am omis vreo comandă folosită în tutorial, vă rog să îmi scrieți pe rubrica de comentarii.
Aplicația Nircmd poate fi descărcată de AICI. Acestea fiind spuse, vă invit să urmăriți tutorialul video de mai jos pentru a vedea mai exact cum stau lucrurile.
Salut, în acest tutorial o să vedem cum se dezinstalează corect suitele Microsoft Office de pe calculator. Dacă s-a întâmplat din diferite motive să fiți nevoiți să dezinstalati o anumită versiune de Microsoft Office, fie ea 2003, 2007 sau 2010, probabil ați observat că aparent, acest lucru nu este tocmai simplu. Eu personal, am încercat să dezinstalez cu Revo Uninstaller o suită Office și am rămas foarte surprins când am văzut câte intrări din regiștrii trebuie să șterg manual. Nici mai mult, nici mai puțin de 8433 de fișiere. Astfel am căutat o soluție, ceva care să mă ajute să elimin de pe calculator această suită care pot spune că odată instalată pe sistem e ca și „bătută în cuie”, și m-am oprit la o altă unealtă Fix it a celor de la Microsoft creată special pentru eliminarea suitelor Office de pe calculator. În funcție de suita Office pe care o dețineți (2003, 2007 sau 2010), accesați ACEST link și descărcați de pe acea pagină una dintre aplicațiile Fix it care o să vă ajute să scăpați de Office foarte simplu.
După ce descărcați executabilul Fix it corespunzător versiunii dumneavoastră de Microsoft Office, dați dublu click pe el și o să vă apară o fereastră asemănătoare cu cea din imaginea de mai jos. Bifați I Agree și apăsați pe Next.
Pe urmă o să vă apară această fereastră în care vă spune că Microsoft Fix it este pregătit pentru dezinstalarea suitei Office, și trebuie să apăsați pe Next pentru a continua.
După ce apăsați pe Next o să vă apară o fereastră Command Prompt ca cea din imaginea de mai jos, iar în acel moment începe dezinstalarea Office-ului. Nu trebuie să mai faceți nimic, decât să așteptați să se finalizeze dezinstalarea. Dacă ați întâlnit situații când vroiați să dezinstalati Office de pe calculator și ați primit anumite erori, cu ajutorul acestei unelte veți reuși să finalizați dezinstalarea cu succes.
Cam acesta a fost tutorialul, vă mulțumesc pentru atenție și vă mai aștept și cu alte ocazii pe site. La revedere.