Salut, in tutorialul video de astazi am placerea sa va prezint un minunat program de defragmentat hardisk-ul, si anume JKDefrag. Din testele pe care le-am facut asupra acestui program, si comparandu-l cu alte programe de defragmentare, am ajuns la concluzia ca JKDefrag este cel mai rapid dintre ele, isi face foarte bine treaba, lasand hardisk-ului ordinea mult dorita dintre fisiere. Programul a ajuns intre timp la versiunea 4.0, iar acum se numeste My Defrag. Eu personal, agreez mai mult versiunea 3.36 a softului, pe care am si prezentat-o in tutorialul video de mai jos. Softul JKDefrag a fost dezvoltat de catre Jeroen Kessels, de aici si initialele JK din fata cuvantului Defrag. Din punct de vedere al aspectului grafic, interfata softului lasa de dorit, neavand nimic special, insa nu acest aspect trebuie luat in considerare, ci modul de lucru al programului, care defragmenteaza hardiskul, astfel incat acesta sa nu se uzeze si sa reziste in timp. Un alt lucru demn de luat in considerare este faptul ca programul ruleaza extraordinar fara a avea nevoie de configurari, cum este in cazul altor programe de defragmentare, si nici nu are nevoie de instalare pentru a putea fi utilizat. In folderul programului gasim 4 fisiere responsabile de defragmentare, si anume:

  • JKDefrag.exe – cu ajutorul acestui executabil putem rula procesele de analiza, defragmentare si optimizare. Programul ia la rand toate partitiile de pe hard si le trece prin aceste operatiuni, dupa care la final, interfata softului se va inchide automat.
  • JKDefragCmd.exe – acest executabil face aceleasi procese ca si JKDefrag.exe, doar ca le executa in Command Prompt (Linia de comanda)
  • JKDefragScreenSaver.exe – permite setarea unui ScreenSaver, dupa ce programul termina procesul de defragmentare care incepe atunci cand calculatorul intra in modul de inactivitate
  • JKDefragScreenSaver.scr – daca lansam acest fisier, programul se va deschide automat in modul fullscreen si va incepe procesul de defragmentare, iar daca vom misca mouse-ul, softul se va opri si interfata va disparea

Cam atat am avut sa va spun in legatura cu acest program, restul detaliilor le gasiti in tutorialul video de mai jos.

Vizionare placuta!