Puțini dintre noi știu să folosească softuri de editare a imaginilor (mai mult sau mai puțin profesionale), prețul lor fiind și el un impediment, dar cu siguranță cu toții am avut măcar odată nevoie să edităm o imagine, să retușăm câte ceva sau pur și simplu să decupăm o parte dintr-o fotografie.

Modalitatea de editare a unei imagini pe care v-o propun este una foarte la îndemână și nu necesită instalarea vreunui soft. Este vorba de un serviciu online complet gratuit cu care ne putem edita imaginile în detaliu, având la dispoziție multe ustensile ușor de folosit mai ales că serviciul este disponibil și în limba română, deci nu este nimic ce ar putea sta în calea realizării unor imagini foarte reușite.

Serviciul online despre care este vorba se numește PIXLR. Pentru cei interesați există și o aplicație de Android menită să ne ajute în editarea imaginilor direct pe telefon.

Succes în editarea imaginilor!