De multe ori am avut nevoie să convertesc o melodie într-un alt format și am tot căutat programe pentru asta. De cele mai multe ori am avut nevoie să pun o melodie ca fundal muzical în PowerPoint și a trebuit să o convertesc din mp3 în wav. Pentru astfel de momente este extrem de util un program ca Any Audio Converter.

Este gratuit și suportă foarte multe formate de fișiere audio. Poate de asemenea să transforme un fișier video în unul audio sau să descarce un fișier de pe internet (youtube de exemplu) și să-l convertească în format audio. Alte funcționalități ale programului sunt:

  • poate salva un CD sau un DVD audio pe computer;
  • ne poate ajuta să edităm un fișier audio (să tăiem părți din el, să-i mărim volumul, etc.
  • poate uni două sau mai multe fișiere audio.

Posibilitățile sunt multe și sunt sigur că își va găsi o utilitate și pentru voi. Iată formatele pe care le suportă acest program: MP3, WAV, WMA, Flac, AC3, AAC, M4A, M4R, OGG, AMR, etc.

Any Audio Converter poate fi descărcat gratuit de aici: any-audio-converter.com/any-audio-converter.php.

Vizionare plăcută!