Faptul că o suită office trebuie să fie nelipsita din orice calculator este bine ştiut. Însă de obicei aceste suite costa destul de mult iar alternativele gratuite pot dezamăgi. Dar mai important decât atât este: Ce facem dacă avem nevoie într-o situaţie neaşteptat de această suită iar timpul nu ne permite să o instalăm sau caracteristicile PC-ului nu suporta o astfel de suită? În acest caz eu vă propun soluţia oferită de microsoft în mod gratuit. Mai mult decât atât aceasta suită este una online ceea ce înseamnă că poate fi accesată de oriunde.
Componentele ce alcătuiesc aceasta suită sunt:
- Word Web App
- Excel Web App
- PowerPoint Web App
- OneNote Web App
Pentru a folosi această suită nu aveţi nevoie decât un cont de live sau hotmail, cont care se poate creea fără nici un cost. Astfel încât obţineţi gratuit o suită (cei drept mai sumară) office care vă poate ajuta în momentele dificile sau când doriţi să lucraţi în echipă la un proiect.
Deasemenea corelarea cu suita care poate fi instalată pe PC este foarte bună astfel încât cele două module vă pot ajuta să daţi un randament maxim.
Fără alte adăugiri vă invit să urmăriţi tutorialul!