Notele de subsol dau caracter științific unei lucrări. Așadar prezența lor și modul corect de a le introduce sunt două elemente foarte importante.
Notele de subsol se introduc din tabul references folosind opțiunea Insert footnote.
Formatul unei note de subsol este următorul: Autor, Titlul lucrării, volumul (dacă este cazul), Editura, Localitatea, Anul, pagina sau paginile. Când cităm pentru a doua oară din aceeași carte vom scrie doar autorul și o parte din titlul urmate de trei puncte.
Aceasta este o variantă de notă de subsol. Exist însă și altele. Important este să aflați care sunt rigorile instituției în cadrul căreia realizați lucrarea. Unele acceptă formatul cu idem și ibidem, altele cer formatul de mai sus, iar altele pot solicita ca notele să fie introduse în paranteză după citat.
Toate notele de subsol se vor regăsi mai apoi în pagina de Bibliografie care se află la finalul lucrării. Acolo introducem toate lucrările folosite în ordinea alfabetică a numelor de familie ale autorilor.


Astfel de oameni interesati de lumea internetului sunt bine-veniti si cred ca am nevoie de astfel de indicatii novice fiind in lumea internetului desi am facut si niste cursuri de specializare de manuire a tehnicii electronice si softuri.
Sunt din Bucuresti si am telefonul 0775543219 sau e-mailul ioandanila1@gmail.com.
TOATA STIMA SI LA MULTI ANI