După ce modelul Huawei Y5 a fost un real succes anul trecut, fiind unul dintre cele mai bine vândute telefoane de clasă medie, chinezii de la Huawei au făcut un upgrade modelului și astfel a apărut Huawei Y5 II. Merită acest telefon atenția noastră? Vom afla în rândurile următoare.

Lansat în luna aprilie 2016, telefonul are un ecran IPS de 5 inch în diagonală și afișează rezoluția HD 1280 x 720 pixeli. Procesorul este un Quad-core (4 nuclee) la 1,3 GHz frecvența de funcționare și dispune de 1 Gb RAM. Stocarea internă de 8 Gb poate fi suplimentată cu un card micro SD de până la 32 de Gb. La capitolul conectivitate telefonul are 4G (dual sim), bluetooth 4, WiFi clasele b/g/n și GPS. Camera foto principală are 8 Mpx, auto focus și bliț dual. Camera secundară de pe față are 2 Mpx și bliț LED.

Dincolo de toate aceste specificații, care pot avea sau nu relevanță, vreau să vă împărtășesc experiența mea cu acest telefon pe care îl folosesc de trei luni.

Prima senzație pe care am resimțit-o, ținând telefonul în mână, a fost de fragil. Îmi era frică să nu îl scap (mai ales că spatele este dintr-un plastic care alunecă ușor) și îl manevram cu maximă prudență. Apoi am cumpărat o husă din silicon (ceea ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți dacă îl veți cumpăra) și sentimentul de obiect casant a dispărut. Acum nu mi-e frică că se va sparge dacă îi dau drumul din pat pe covor de exemplu.

Al doilea simțământ a fost de viteză. Telefonul meu anterior era un HTC Evo 3D care se mișca destul de bine, însă acest Huawei Y5 II am observat că reacționează instant la tot ce-l pun să facă. Din acest punct de vedere pot zice că se mișcă foarte bine. Toate aplicațiile se deschid instant și rulează fără blocaje (e drept că nu am instalat prea multe lucruri pe el). Browserul se deschide imediat și internetul cu viteză 4G încarcă imediat orice site.

Ecranul e generos și rezoluția HD îl ajută să ofere o experiență foarte plăcută. Imaginea e clară, luminoasă și e genial că filmele se încadrează perfect pe dimensiunea ecranului (când îl întorc în landscape).

Calitatea audio în apeluri este mulțumitoare (am văzut și telefoane mai bune) însă îmi place că are funcția care face ca telefonul să vibreze când cel apelat a răspuns. Evit astfel să țin telefonul la ureche în momentul în care radiațiile sunt la nivelul maxim.

Sunetul este bunicel, dar nu impresionează. Camera foto este decentă (mai ales la lumina zilei) însă nu excelează la niciun capitol. Îmi place totuși că are bliț puternic. De multe ori am avut nevoie de lanternă, iar telefonul îmi era cel mai la îndemână.

Bateria m-a surprins plăcut. Duce fără griji două zile obișnuite de utilizare. Uneori uit să îl pun la încărcat și după trei zile cedează, însă cred că este unul dintre telefoanele cu cea mai mare autonomie din segmentul său.

Per total este un telefon care mă mulțumește din multe puncte de vedere. Dacă ar avea o cameră foto mai bună cred că ar fi un telefon grozav, dar probabil ar fi într-o altă categorie de preț. Totuși consider că merită banii care se cer pe el (aproximativ 100 de euro). S-ar putea să fie chiar cel mai bun telefon disponibil de pe piață în categoria lui de preț. Găsiți aici prețul actualizat pentru Huawei Y5 II.

PONT! Telefonul este disponibil și în oferta orange, iar aici prețul este chiar mai mic de 100 de euro la liber (fără abonament). Așa că nu strică să aruncați un ochi. Îl găsiți aici.

Voi ce părere aveți?