Merită să cumperi o baterie externă?

2

Vedem în ultima vreme tot mai multe dispozitive mobile, fie ele telefoane mobile sau tablete, din ce în ce mai performane cu ecrane full HD, procesoare tot mai puternice și memorie RAM cât pentru două calculatoare de acum câțiva ani. Cu toate acestea, un aspect a rămas în urmă cu progresul tehnologic. Este vorba de durata de viață a bateriei. Cu toate încercările producătorilor, totuși bateria se încăpățânează să nu reziste mult peste o zi.

Și în aceste condiții ne punem întrebarea: oare merită să-mi cumpăr un acumulator extern?

Eu zic că depinde mai ales de stilul vieții fiecăruia. Dacă o persoană este mai tot timpul timpul zilei într-un birou, în mașină sau undeva unde are o priză disponibilă, nu cred că are rost. E mai simplu de cărat un încărcător decât o baterie.

În schimb dacă sunteți o persoană căreia îi place natura și care merge destul de des în locuri unde tehnica modernă încă nu a ajuns, ar fi o idee bună să aveți și un astfel de gadget. Eu de exemplu, mi-am cumpărat un încărcător solar pentru că îmi place foarte mult să merg pe munte și acolo nu prea găsesc prize, dar soare este din belșug. Așa încât cu un acumulator de 2600 mA/h care se alimentează de la soare (dar și de la priză sau calculator) pot să-mi reîncarc liniștit de vreo două ori telefonul mobil.

Cam așa arată acumulatorul:

incarcator-solar

Iar accesoriile cu care a venit sunt: un cablu USB cu mufă interschimbabilă, mufe pentru diferite tipuri de telefoane mobile și un încărcător de cameră.

accesorii

P.S. Acumulatorul a fost cumpărat de pe dx.com

Număr de vizualizări : 1836

Share.

About Author

Membru fondator şi administrator al acestui website. Mă numesc Andrei, și sunt din Iași. În 2009 am intrat în lumea internetului cu site-ul PC – Config. Sunt pasionat de computere și tot ce ține de ele. Dacă aveţi nevoie de ajutor sau doriţi un sfat mă puteţi contacta folosind mijloacele afişate pe pagina 'Contact'.

2 Comments

  1. speakurmind on

    Mai bine ne-ai da cateva detalii despre modul de achizitie de pe dealextreme: daca este nevoie sa ai cont bancar din care sa platesti direct in una din cele doua valute: dolari sau euro, daca se plateste vama pentru produsele respective(in cazul in care site-ul este din afara Uniunii Europene), care sunt costurile expedierii in Romania, cam cat dureaza primirea produselor in Romania, etc. Astept detalii despre cele de mai sus, te rog!

  2. Uite cum stau lucrurile (sau cel puțin cum a fost în cazul meu).
    Eu am un card atașat unui cont în lei. Am plătit în dolari cu cardul și conversia s-a făcut singură. Totuși poți plăti și prin paypal dacă nu vrei să folosești cardul.
    Taxele de transport au fost zero. Cât era prețul pe site atât am plătit.
    La vamă nu am plătit nimic pentru că valoarea produsului era mică (vreo 15 dolari). Totuși cred că se percep taxe vamale pentru produse cu preț mai mare.
    Produsele ajung destul de greu. Eu am așteptat cam o lună (poate și mai bine).
    Atenție însă că produsele nu vin la oficiul poștal de care aparții ci la oficiul poștal vamal din județ. La mine se află în aceiași localitate dar la tine poate fi altfel și poți fi nevoit să faci un drum lung ca să-ți ridici produsele.

Leave A Reply