Sunt tată și mă preocupă modul în care crește copilul meu. Eu sunt pasionat de tehnologie încă din școala generală. Țin minte că am primit primul calculator în clasa a VII-a și am fost fascinat să-i descopăr toate funcțiile. Dar țin minte de asemenea și faptul că în liceu am fost dependent de micul ecran și de jocul numit FIFA. Petreceam nopți întregi jucându-mă fotbal virtual.

Primul telefon l-am avut tot în clasa a VII-a. Era un Simens MC60 care se strica foarte des. Acum telefoanele sunt mai avansate și mai accesibile decât oricând. Și încep să-mi pun tot mai mult problema limitării timpului pe care îl petrec în fața ecranelor mai mici sau mai mari din viața mea. Petru că văd deja în mine semne cum ar fi capacitate tot mai mică de concentrare, lipsă de atenție și împrăștiere.

Lucrurile sunt și mai sensibile când vine vorba de copii. Ei sunt ca niște bureți uscați, gata să absoarbă și să se umple cu ceea ce primesc, indiferent că este apă curată de izvor sau apă de canal. Dacă le dăm experiențe de calitate ei le vor primi și vor crește armonios. Dacă le dăm divertisment, le vom prăji creierul, iar buretele lor se va înnegri din cauza mizeriei pe care o adună în mintea și sufletul lor.

În 2010 după lansarea primei generații de tablete iPad, Nick Bilton, jurnalist la New York Times i s-a adresat lui Steve Jobs: „copiii dumneavoastră probabil că iubesc iPad-ul”. Iar răspunsul a fost pe cât de surprinzător, pe atât de relevant pentru articolul de față: „Nu l-au folosit. Limităm cât mai mult folosirea tehnologiei de către copiii noștri acasă”, i-a replicat Jobs.

Mai târziu, biograful lui Steve Jobs cosemna despre atmosfera din familia șefului de la Apple: „Steve insista ca în fiecare seară (copiii) să ia cina la masa mare și lungă din bucătărie, discutând despre cărți, istorie și o mulțime de lucruri […] nimeni nu scotea vreun iPad sau computer”.

Aceeași atitudine în ceea ce privește creșterea copiilor o are și Bill Gates, fondatorul Microsoft. Acesta nu le-a dat copiilor săi telefoane mobile până la 14 ani, cu toate că ceilalți copii de la școală aveau deja de multă vreme un telefon personal.

Cred cu tărie că telefonul mobil, tableta, laptopul și televizorul nu ar trebui să facă parte din creșterea unui copil în primii săi ani de viață. Am văzut de multe ori în restaurant, mașină, tren, parc sau la întâlniri de familie, copii abandonați de părinți în fața unui telefon mobil, a unei tablete sau la desene animate în fața televizorului. Părinții respectivi erau chiar bucuroși de faptul că în sfârșit copiii lor stau liniștiți și ei pot mâna sau discuta în liniște. Consider că este o atitudine care pe termen lung îi va face pe copiii dependenți de divertisment, incapabili să asimileze lucruri prin lectură, lipsiți de imaginație și incapabili să relaționeze corect cu alte persoane și dominați de singurătate.

În copilărie cei mici au nevoie cel mai mult de părinți care să petreacă timp de calitate cu ei. Băiatul este foarte fericit când tatăl său îl ia ca partener în lucrurile curente pe care le face, când îi citește povești sau când îi istorisește amintiri din tinerețea lui. Asta întărește legătura tată-fiu și îl ajută pe copil să-și descopere și să-și dezvolte propria lui bărbăție.

Copiii au de asemenea nevoie de timp petrecut în natură, făcând efort și depășindu-și propriile limite. Asta nu poate fi trăit cu telefonul în mână chiar dacă îți depășești recordul de goluri înscrise în poarta adversarului virtual.

Adaug în final dialogul unui copil cu educatoarea lui:

– Ce îți dorești să devii când vei fi mare?

– Smartphone.

– De ce?

– Pentru că așa aș putea petrece mai mult timp cu tata. El stă toată ziua cu telefonul în mână.