PC-Config

Totul despre PC și mai mult de atât !

9 clienți de e-mail pentru Android

Ca unul ce am telefon și tabletă Android am tot căutat programe care să-mi aducă emailurile din toate conturile mele într-un singur loc, pentru a nu mai fi nevoie de câte o aplicație pentru fiecare adresă. Așa am ajuns să încerc mai multe programe și să trag câteva concluzii. Iată lista de clienți de mail pe care i-am încercat eu însumi și observațiile de rigoare pentru fiecare în parte:

Microsoft Outlook – îmi place foarte mult cum arată interfața. Totul era perfect la aplicația asta, numai că avea probleme de sincronizare. Ștergeam niște mailuri și când intram data următoare le găseam tot în inbox.

myMail—Free Email Application – aplicația pe care o folosesc acum. Îmi place foarte mult că îmi arată poza expeditorului și că pot șterge un e-mail direct din lista de notificări, fără să mai intru în aplicație. Totuși nu îmi prea place aspectul general al aplicației și faptul că nu am o opțiune prin care să văd emailurile necitite din toate adresele într-un singur loc.

mail-android

CloudMagic Email – o aplicație pe care am folosit-o mult timp. Încă nu știu exact de ce am renunțat la ea. Dacă stau bine să mă gândesc nu prea are defecte. Doar interfața mi se pare un pic simplistă (adică sărăcăcioasă).

K-9 Mail – este o soluție foarte bună pentru cei care preferă stilul vechi. Am folosit-o destul de mult timp și pe aceasta. Mi s-a părut un pic greoaie la făcut setările, dar după ce ai stat-o merge foarte bine. La ea am renunțat pentru că nu mi-a plăcut designul. Prefer ceva mai modern.

Email Type Mail – Free – am instalat-o și imediat am șters-o. Nu mi-a plăcut pur și simplu. Nu știu exact motivul.

Aqua Mail – email app – a avut aceiași soartă ca precedenta pentru că era prea stufoasă și nu funcționa cum trebuie.

GMX Mail – mi se pare urâtă și mă enervează că trebuie să ai și un cont de gmx ca să o poți folosi. Deci încă o adresă de e-mail care să se umple de spam.

Cam aceștia sunt clienții de e-mail cu care am avut eu de-a face pe android. Mai menționez aici două aplicații care mi se par promițătoare, dar pe care nu le-am încercat încă: ASUS Email și HTC Mail. Dacă le-a folosit cineva îl rog să-mi dea de veste, poate schimb și eu iarăși.

P.S. Voi ce aplicație folosiți pentru e-mail?

1 Comment

  1. Zimbra si Mymail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

© 2017 PC-Config

Theme by Anders NorenSUS ↑