PC-Config

Totul despre PC și mai mult de atât !

Ce sistem de operare pentru telefoane să aleg?

În ultima vreme, concurența pe piața telefoanelor mobile se dă, nu doar în materie de specificații, ci și în ceea ce privește sistemul de operare. Cele mai populare la ora actuală sunt Android, iOS și Windows Phone. Eu le-am folosit în timp pe toate trei și din puțina mea experiență vă spun ce părere am despre fiecare.

Windows-8-ios-android

Android este un sistem de operare foarte popular cu un magazin de aplicații foarte bogat și cu posibilități foarte mari. Este dezvoltat de Google și asta îi conferă încă un atu, acela de a avea la dispoziție nativ toate serviciile companiei. Totodată este un sistem open source, ceea ce îl face extrem de personalizabil. Așa se face că există extrem de multe variante de Android care mai de care… Fiecare producător de telefoane mobile își face propria interfață de utilizare care să-i atragă pe clienți. Cu toate acestea, Android este și un mare consumator de resurse. Este bine știut că telefoanele slabe cu Android suferă de o mare întârziere în utilizare. Deci dacă nu ai un buget care să-ți permită să cumperi un telefon de top, Androidul s-ar putea să fie o variantă care să-ți dea mai apoi bătăi de cap. O altă problemă pe care eu am întâmpinat-o pe telefoanele cu Android a fost aceea a încetinirii drastice după o perioadă de utilizare. Chiar dacă la prima deschidere telefonul pare să te încânte, totuși după ce instalezi câteva aplicații și îl folosești câteva luni observi că se încarcă tot mai greu și se mișcă tot mai lent. De exemplu, am o tabletă cu procesor dual-core de 1.5 Ghz și 1 Gb RAM (aparent niște cifre decente) care se mișcă groaznic de cum instalez 5 aplicații. La prima deschidere merge impecabil, dar după ceva timp devine insuportabilă. Atunci stau și mă gândesc, chiar dacă am aplicații pentru orice… merită?

android-nombres-postres

iOS a cucerit piața telefoanelor mobile încă de la lansare prin ușurința cu care poate fi utilizat. Este drept! iOS este un sistem de operare frumos care poate fi folosit fără prea mari dificultăți de oricine. Dar este un sistem extrem de închis. Poți face doar ce te lasă Apple să faci, adică foarte puține. Apoi dacă îți cumperi iPhone, trebuie să fii conștient că vei fi nevoit să schimbi telefonul destul de des dacă vrei să rămâi la zi cu sistemul de operare și cu aplicațiile. Încă un lucru puțin bizar este că imediat ce apare un nou iPhone, vechiul model începe să se miște un pic mai lent (comparativ cu viteza pe care o avea tot el înainte de apariția noului model – deci nu compar mere cu pere). Unde mai pui și faptul că este foarte complicat și aproape chinuitor să copiezi niște fișiere într-un iPhone. Am avut iPhone și a rezistat la mine doar câteva luni pentru că mi se părea absurd să nu pot face ce vreau cu telefonul pe care l-am cumpărat (să-mi copii cărți sau fișiere pe el de exemplu, ori să îmi setez altă melodie de alarmă). Deci iOS da, doar dacă te ține punga să schimbi telefonul măcar la doi ani și să nu ai pretenții de a face absolut tot ce vrei tu cu el.

Z9dCA7D

Windows Phone este cel mai tânăr sistem dintre cele menționate și până acum m-a surprins plăcut. Cel mai tare mă bucur că se mișcă bine chiar și pe telefoane care au o platformă tehnică nu prea strălucită. Chiar dacă nu este cel mai frumos sistem de operare (aș zice că este chiar spartan), totuși funcționează, este stabil și productiv, ori pe mine exact asta mă interesează. Să am un telefon care răspunde foarte bine la tot ce-i dau de făcut din prima până în ultima zi de utilizare.

Windows-Phone-8-Update-3

Nu mă interesează jocurile, așa că nu văd un minus în faptul că Windows Phone stă prost la acest capitol. E drept și că magazinul de aplicații nu este atât de bine dezvoltat ca la competitori, însă cred că acest lucru se va echilibra cu timpul. Plus că fiind produs de Microsoft ai avantajul unui Office preinstalat și al altor programe dedicate. Apoi dacă Windows 10 va fi un succes, vei avea posibilitatea de a folosi un ecosistem care înglobează Desktopul, tableta și telefonul mobil într-un mare stil.

windows-phone-81-platform-concepts-and-app-development-2-638

Concluzia vă rog să o trageți voi și să o împărtășiți cu noi pe rubrica de comentarii. Eu personal, după ce am folosit toate cele trei sisteme de operare despre care am vorbit, consider că Windows este ceea ce am nevoie.

2 Comments

  1. Dupa ani de zile pe Android am trecut pe windows phone si nu regret nici o clipa….Toate aplicatiile ce le foloseam pe Android le-am gasit si in windows phone.In plus telefonul se misca fara urma de lag…

  2. Intotdeauna cand am auzit de smartphonuri cu windows am avut un blocaj datorita binecunoscutului windows de pe PC cu ctrl+alt+del si felul in care folosea resursele, plus felul cum mergea dupa 2-3 luni de utilizare. Ce-i drept W8 nu am mai folosit pentru ca am pus Linux si m-am adaptat, nu mai simt nevoia sa schimb sistemul de operare. Daca W10 va merge pe PC la fel de bine si dupa cateva luni de functionare atunci va fi un succes real si lumea se va indrepta si catre telefoanele cu W10 pentru ca e mai usor sa folosesti acelasi sistem pe toate dispozitivele mai ales ca vei putea sincroniza continutul foarte usor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

© 2017 PC-Config

Theme by Anders NorenSUS ↑