Devirusarea este procesul de scanare și reparare/ștergere a fișierelor infectate cu viruși dintr-un calculator. Se poate efectua folosind orice program antivirus. Așadar este un mit faptul că o devirusare se poate face doar la service.

Totuși există antiviruși mai buni sau mai slabi. Eu personal, când trebuie să fac o devirusare folosesc Kaspersky Internet Security sau Bitdefender Internet Security. Instalez unul dintre aceste doua soluții antivirus în modul trial pentru 30 de zile și îmi fac treaba. Voi puteți folosi orice antivirus doriți, dar experiența mi-a arătat că aceste două sunt cele mai bune.

Mai mult decât atât, pentru ca scanarea și curățarea să fie cât mai eficiente vă sfătuiesc să optați pentru Kaspersky Rescue Disk. Practic e vorba despre o distribuție de linux care are integrat motorul de scanare al celor de la Kaspersky. După e instalați Kaspersky în Windows, faceți un CD sau un stick cu Rescue Disk și bootați de pe el. Apoi îi dați update și scanare. Și cei de la Bitdefender au un asemenea mod de scanare, avantajul la ei este acela că nu mai trebuie făcut un CD sau un stick, opțiunea fiind disponibilă direct din aplicație.

Voi ați făcut vreodată o devirusare? Ce program ați folosit?

P.S. Am mai scris despre acest subiect și aici: http://pc-config.info/devirusare-si-nu-numai-cu-ajutorul-dr-web-antivirus-live-cd/