eMag promite că anul acesta numărul produselor puse la bătaie pentru blackfriday este dublu față de anul trecut. În aceste condiții rămâne de văzut cât de bine se vor descurca să livreze un așa mare volum de marfă. Cei de la eMag spun că sunt pregătiți.

Volumul dublu de produse din ofertă, față de anul trecut, este gestionat din depozitele eMAG cu o suprafață de 125.000 de metri pătrați (cât 25 de stadioane de fotbal). În cursul anului acestuia, eMAG a investit 10 milioane de euro în tehnologia depozitului principal, în care intră și cea mai nouă platformă automatizată de sortare și ambalare din țară, capabilă să livreze către curieri 200.000 de produse pe zi. Astfel, eMAG estimează că în primele cinci zile după Black Friday vor fi livrate 67% dintre comenzi, restul urmând să fie livrate până pe 29 noiembrie.

În plus, eMAG a investit 2,5 milioane de euro în servere, servicii de hosting și cloud, pentru a le oferi clienților o experiență îmbunătățită de utilizare a site-ului în ziua de Black Friday.

Anul acesta, eMAG are mai multe puncte de de livrare a produselor și astfel clienții vor putea opta pentru a-și primi coletele de la curier, de a le prelua din cele 15 showroom-uri eMAG sau din cele 600 de puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poșta Română.