Sunt în mașina unui curier și merg spre Sibiu. Cum l-am găsit? Am dat o căutare pe BlaBlaCar. Este un serviciu prin care poți călători mai ieftin, indiferent că ești pasager sau șofer.

Cum funcționează? De exemplu, dacă ești șofer și trebuie să mergi de la Iași la București singur, de ce să nu mai iei încă 3 sau 4 pasageri cu care să împarți costurile călătoriei? Așa toată lumea va plăti mai puțin. Așa am ajuns eu să plătesc jumătate din cât aș fi dat pe o cursă Iași – Sibiu și să ajung în jumătate din timpul pe car el-aș fi petrecut în tren.

De asemenea, serviciul îți dă posibilitatea să creezi o alertă. Astfel, dacă în data de 12 decembrie vrei să mergi de la Sibiu la București, poți adăuga o alertă și când un șofer va adăuga o cursă care să corespundă coordonatelor tale, vei primi un e-mail de la BlaBlaCar.

Dacă vă mai zic și că îți poți face noi prieteni cred că v-am convins că serviciul ăsta merită să fie promovat și să crească.

P.S. există aplicație pentru Android și iOS.