PC-Config

Totul despre PC și mai mult de atât!

5 servicii de cloud

Este evident faptul că, în materie de stocare trendul este înspre cloud. Tot mai multe companii lansează servicii de cloud care se oferă să păstreze în siguranță fișierele voastre și să le livreze oricând, oriunde și pe orice fel de dispozitiv. Așa am ajuns să avem sute de servicii de cloud, iar multe dintre ele au și aplicație de mobil. Eu am făcut o listă de 5 servicii pe care eu însumi le-am folosit.

Dropbox – poate cel mai bun; oricum este primul despre care am auzit eu. Mi-am făcut cont, am pornit de la 2 GB și am tot adunat giga prin diverse metode: mi-am invitat prietenii să-și facă cont cu linkul meu, am activat dropbox pe anumite telefoane Android și mi-am activat funcția de salvarea automată a pozelor și videoclipurilor din telefon. Așa am ajuns să am acum aproape 25 Gb de spațiu în care să-mi țin fișiere, poze și orice mai am nevoie. Dropbox are aplicație pentru desktop și pentru telefon, deci îmi pot accesa fișierele de oriunde.

Microsoft OneDrive – am început să-l folosesc pe telefonul cu Windows Phone și îmi place. Poți stoca automat fișiere din Word, OneNote, Office Lens etc până la 15 Gb gratuit. OneDrive are aplicație pentru Windows, Android, iOS, Windows Phone, Xbox și Mac OSX.

Google Drive – este serviciul celor de la Google așadar este integrat cu toate celelalte. Aici se salvează documentele făcute cu Docs, sau listele din Google Forms. Îți oferă 15 Gb la început și îți poți mări spațiul dacă plătești. Și aici avem aplicații pentru desktop sau telefon. Eu nu prea îl folosesc, nu prea îmi dau seama de ce? Poate pentru că m-am obișnuit cu Dropbox.

Tresorit – un serviciu mai deosebit pentru că oferă criptarea fișierelor pe care le încarci. Astfel ești sigur că ce ai încărcat tu nu poate fi văzut sau accesat de nimeni altcineva. Puteți să vă faceți cont gratuit aici și primiți 3 Gb de spațiu. Totodată ai posibilitatea să accesezi un istoric al fișierelor, așa încât poți reveni la o variantă anterioară a unui document. Serviciul are aplicație pentru desktop și mobil.

work-with-your-team-securely.a30c4d82

Box.com – al doilea despre care am auzit, și încă într-un moment extrem de bun. Mi-am făcut cont când era o promoție așa încât am primit de la început 50 Gb de stocare în cloud. Folosesc box în special pentru a ține documente și cărți electronice din calculator și android. Din păcate acum toate planurile sunt contra cost.

2 Comments

  1. Fara sa intru in prea multe detalii, as dori sa amintesc citeva site-uri de stocare cloud, toate gratuite, pentru care am cont la fiecare si care le recomand (am si citeva care totusi nu le recomand). Cine doreste, am si o prezentare mai detaliata a fiecaruia in parte. Deci, intr-o relativa ordine a preferintelor personale:
    1. Box.com – 10 GB – surprinzător de intuitiv şi uşor de folosit
    2. pCloud.com – 10 GB – uşor de folosit direct din interfaţa web
    3. Google Drive – 15 GB – Google !
    4. OneDrive – 15 GB – Microsoft
    5. MEGA – 50 GB – nu degeaba se numeşte MEGA !
    6. hubiC.com – 25 GB – intuitiv si usor de folosit
    7. Tardis-Box – 150 GB
    Preferatele mele sint Google Drive, One Drive si Mega, pentru posibilitatile de sincronizare si stocare in cloud a fotografiilor din telefon. Aceste facilitati e recomandat sa fie mentionate intr-un alt articol !
    Mai m-am jucat si cu alte conturi, dar interfata greoaie sau chiar limba chineza(!) le fac ceva mai dificil de utilizat. Mai sint si conturile contra-cost dar care nu m-or interesat. Cel putin nu deocamdata…
    Spor la uploadat !

  2. Multumesc pentru completare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

© 2017 PC-Config

Theme by Anders NorenSUS ↑